Anca Bîltac - Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale

În data de 26 aprilie a.c., Ambasada României în Statul Qatar a fost contactată de către reprezentaţii companiei Qatar Airways Catering Company (QACC), companie care oferă servicii exclusive de catering către Qatar Airways şi alte companii aeriene care deservesc Aeroportul Internaţional Hamad din Doha, privind oportunitatea de a încheia colaborări comerciale cu producători de carne de pasăre din România

QACC este interesantă de importul de carne de pasăre, în acest sens lansând o cerere de ofertă către companiile/societăţile comerciale din ţara noastră.

Pentru informaţii sau detalii suplimentare, companiile interesate pot contacta consilierul economic al BPCE Doha la adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., telefon +974 3101 0911 sau direct reprezentanţii companiei QACC:

Nastassja Maharaj
Sourcing Manager: Food and Beverage Qatar Aircraft Catering Company (QACC)
Tel.: +974 401 06483
Mob.: +974 339 39280

Farmees Cheriya Parambath
Lead Purchase Officer - QACC
Direct: +974 4010 6464

Cererea de ofertă în format specific, va fi postată şi pe portalul de comerţ exterior al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului www.portaldecomert.ro.

Miercuri, 05 Mai 2021 13:34

Anunt concurs - 07.06.2021

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă, în temeiul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 57 /2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, scoaterea la concurs a unei functii publice de stat vacante de consilier juridic superior din cadrul aparatului său propriu, Direcţia Îmbunătăţiri Funciare şi Fond Funciar -Serviciul Irigaţii - Compartimentul Fond Funciar şi Reglementare Vânzări Terenuri.
Concursul va avea loc la sediul MADR în data de 07.06.2021, orele 10,00 proba scrisă.

Hotărâre a Guvernului privind trecerea unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Gorj în domeniul public al Orașului Novaci și de modificare a Anexei nr. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Cetățenii și instituțiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii în termen de 10 zile de la data publicării. Persoană de contact: Claudia COVACI – adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Direcţia Patrimoniu, Achiziţii Publice şi Administrativ

Joi, 29 Aprilie 2021 10:02

Proiect hg valori inventar

HOTĂRÂRE privind actualizarea valorii de inventar și a datelor de identificare pentru un bun imobil aflat în domeniul public al statului şi administrarea Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie "Prof. Dr. G.K. Constantinescu"și transmiterea acestuia în administrarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Cetățenii și instituțiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii în termen de 10 zile de la data publicării pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. .
Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice vor specifica articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului.

În Ședința Guvernului din 28 aprilie 2021 a fost aprobată o Hotărâre prin care se aprobă plafoanele financiare alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2020.

Suma totală prevăzută pentru măsurile de sprijin cuplat în sectorul vegetal este de 87.097,030 mii euro (în echivalent 424.380,279 mii lei)  și este repartizată astfel:

  • Ÿ30.800,000 mii euro pentru soia;
  • 17.215,000 mii euro pentru lucernă;
  • 450,000 mii euro pentru leguminoase boabe pentru industrializare/procesare: mazăre și fasole boabe;
  • 200,760 mii euro pentru cânepă pentru ulei şi/sau fibră;
  • 4.200,000 mii euro pentru orez;
  • 844,200 mii euro pentru sămânţă de cartof;
  • 132,980 mii euro pentru hamei;
  • 18.898,500 mii euro pentru sfeclă de zahăr;
  • 1.445,000 mii euro pentru tomate pentru industrializare cultivate în câmp;
  • 54,500 mii euro pentru castraveţi pentru industrializare cultivaţi în câmp;
  • 8.908,590 mii euro pentru legume cultivate în sere și solarii: tomate pentru consum în stare proaspătă, castraveţi pentru consum în stare proaspătă şi/sau pentru industrializare, ardei, varză și vinete pentru consum în stare proaspătă;
  • 517,500 mii euro pentru fructe destinate industrializării: prune, mere, cireșe, vișine, caise și zarzăre;
  • 3.430,000 mii euro pentru cartof timpuriu pentru industrializare.

Cuantumurile pe unitate de măsură se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, prin raportarea plafoanelor stabilite prin prezentul act normativ la numărul total de hectare eligibile pentru anul 2020 corespunzătoare fiecărei măsuri.

Numărul estimat de beneficiari care îndeplinesc condițiile de eligibilitate este de 46.000 fermieri.

Reamintim că plafoanele alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal se stabilesc anual prin Hotărâre a Guvernului în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Hotărâre a Guvernului privind recunoaşterea Asociația „Grupul de Acțiune Locală din Zona Văilor Ampoiului și Mureșului” (GAL Valea Ampoiului – Valea Mureșului), județul Alba ca fiind de utilitate publică
Cetățenii și instituțiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii în termen de 10 zile de la data publicării, la adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice vor specifica articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului.

Marți, 27 Aprilie 2021 10:53

Proiect HG vitivinicol modif 868/2018

HOTĂRÂRE pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 868/2018 privind stabilirea modului de acordare a sprijinului financiar din partea Uniunii Europene pentru producătorii din sectorul vitivinicol în perioada 2019-2023
Cetățenii și instituțiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii în termen de 10 zile de la data publicării, la adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 
Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice vor specifica articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului.

Joi, 22 aprilie 2021, Ministerul Agriculturii și DezvoltăriiRurale anunță că a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, Regulamentul de punere în aplicare al Comisiei Europene din data de 21 aprilie 2021, în cadrulcăruia Cașcaval de Săveni” (IGP) a fost înregistrat ca produs de Indicație Geografică Protejată.

Produsul „Cașcaval de Săveni” – Indicație Geografică Protejată este o brânză maturată, cu pastă opărită, având o consistență semitare. Acest sortiment de cașcaval se obține din lapte de vacă crud prin coagularea enzimatică cu cheag și prelucrarea conform unei metode specifice zonei.

„Cașcavalul de Săveni - IGP” se comercializează în două forme de prezentare: cașcaval protejat cu amestecuri de ceruri sau cașcaval protejat cu folii termocontractibile, de formă paralelipipedică sau cilindrică, cu o greutate  cuprinsă între 0,450 kg și 9 kg.

Felia de cașcaval se desface în fâșii, fără a se sfărâma. Gustul este plăcut, dulceag și sărat în același timp, simțindu-se o savoare ușor amăruie asemănător miezului de nucă, datorat fermentației proteolitice. Aroma se intensifică în timpul maturării, apropiindu-se de cel al pământului reavăn.

Materia primă folosită pentru fabricarea produsului „Cașcaval de Săveni - IGP” este laptele de vacă crud colectat din aria geografică delimitată, provenit de la animale locale care sunt metiși ai unor rase vechi locale precum „Sura de stepă” și „Bucșan” încrucișate cu alte rase de bovine cu performanțe productive ridicate.

Laptele de vacă crud este încălzit la 30-33 de grade Celsius pentru activarea cheagului, lucru care permite acțiunea florei microbiene locale, ducând la diferențierea de alte produse similare. Această etapă are un rol foarte important în obținerea caracteristicilor produsului „Cașcaval de Săveni-IGP”.

04673644 3FA6 4C53 805B 0D754B4CCAE8

*INFORMAȚII SUPLIMENTARE

În zona Săveni, în anul 1959 a fost construită fabrica de prelucrare a laptelui unde a fost adus meșterul Caranica (1963), specialist recunoscut ca „meșter de cașcaval”, în vederea obținerii unui produs care să pună în valoare potențialul ariei geografice cu scopul de a diversifica modul de prelucrare a laptelui.

Meșterul Nicolae Caranica, specialist în prelucrarea laptelui, a „școlit” generații de tineri lucrători din Săveni și din zonele învecinate care moșteniseră îndeletnicirea prelucrării laptelui, învățându-i secretele prelucrării laptelui în cașcaval, îmbinând tehnicile de producere a cașcavalului cu metodele locale: utilizarea „barulei” la amestecarea cașului opărit (cca 80 °C) în coșuri din nuiele de răchită (care permit scurgerea saramurii fierbinți), frământarea manuală și turnarea pastei fierbinți, strângerea „buricului” și eliminarea aerului pentru obținerea unei paste compacte.

Tinerii lucrători de atunci au devenit, la rândul lor, meșteri în „arta cașcavalului”, păstrând și transmițând până în prezent tehnica de prelucrare a laptelui crud de vacă în „cașcaval”, înființând Asociaţia Producătorilor "Caşcavalul de Săveni" în vederea dobândirii protecției europene pentru denumirea ”Cașcaval de Săveni” – Indicației Geografică Protejată (IGP).

Caracteristicile specifice ale produsului „Cașcaval de Săveni - IGP” se datorează:

calității laptelui materie primă cu un conținut de grăsime de min. 3,2 % și  aromelor specifice datorate furajării;

prelucrării tradiționale a laptelui, cu etape efectuate manual, precum tăierea coagulului cu harfa, opărirea bașchiului, frământarea și turnarea buricului în forme;

maturării îndelungate de 60 de zile la temperatură scăzută (+2..+8 °C) pentru obținerea caracteristicilor specifice produsului 

Asocierea dintre zona geografică, substratul pedologic și condițiile climatice locale este favorabilă dezvoltării unor pășuni naturale cu o floră diversificată care contribuie la calitatea laptelui utilizat pentru obținerea produsului „Cașcaval de Săveni - IGP”.

România avea până la această dată șapte produse înregistrate pe sisteme de calitate europene: Magiun de prune Topoloveni –Indicație Geografică Protejată (2011), Salam de Sibiu - Indicație Geografică Protejată (2016), Novac afumat din Ţara Bârsei - Indicație Geografică Protejată (2017), Scrumbie de Dunăre afumată - Indicație Geografică Protejată(2018), Cârnați de Pleșcoi - Indicație Geografică Protejată(2019), Telemea de Sibiu - Indicație Geografică Protejată(2019) și Telemea de Ibănești - Denumire de Origine Protejată (2016), la care se adaugă, începând de astăzi, încă un produs protejat la nivel european, respectiv Cașcaval de Săveni – Indicație Geografică Protejată.

De asemenea mai sunt în analiză la Comisia Europeană trei produse alimentare în scopul dobândirii protecției europene, dintre care două pentru sistemul de calitate Indicație Geografică Protejată: Salată cu icre de știucă de Tulcea și Plăcinta dobrogeană și un produs pentru dobândirea protecției europene Specialitate Tradițională Garantată- Salata tradițională cu icre de crap.

HOTĂRÂRE pentru stabilirea datei până la care se aplică prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, precum și pentru completarea art.19 din Hotărârea Guvernului nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor
Cetățenii și instituțiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii în termen de 10 zile de la data publicării, la adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. 
Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice vor specifica articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului.

Astăzi, 21 aprilie 2021, secretarul de stat Marius Mihai Micu a participat la videoconferința miniștrilor agriculturii din grupul Visegrad și Bulgaria, Croația, România, Slovenia.

În cadrul evenimentului au fost abordate următoarele subiecte: reforma PAC post 2020, Pactul Verde European, Strategia de la Fermă la Consumator, Planul Național Strategic 2023-2027, importanța asocierii și cooperării dintre fermieri.

În ceea ce privește poziția României au fost subliniate următoarele aspecte:

  • Pactul Ecologic European și Strategia „De la ferma la consumator„ specifică sectorului agroalimentar românesc reprezintă foaia de parcurs a Uniunii Europene pentru o economie durabilă. Noua Politică Agricolă Comună are un rol esențial în gestionarea tranziției către un sistem alimentar sustenabil și în consolidarea eforturilor fermierilor de a contribui la obiectivele climatice și de mediu. Se dorește integrarea acestor obiective în noul PNS.
  • Prin Planul Național Strategic se va pune accent pe sprijinirea fermelor de familie și întinerirea generațiilor de fermieri, pe consolidarea mediului asociativ şi pe îmbunătățirea poziției fermierilor în cadrul lanțului agroalimentar.
  • De asemenea, în noul PNS vor fi definite măsuri și intervenții care să contribuie decisiv la reducerea vulnerabilității veniturilor fermierilor față de factorii externi, inclusiv față de schimbările climatice.
  • În viitoarea perioadă de programare PAC 2023-2027 se va acorda o atenție deosebită dezvoltării formelor asociative. Astfel, PNS 2023-2027, aflat în curs de elaborare, se va axa pe consolidarea mediului asociativ și îmbunătățirea poziției fermierilor în lanțul agroalimentar.

Reuniunea s-a finalizat prin adoptarea unei declarații comune a miniștrilor agriculturii din statele membre ale grupului Visegrad și Bulgaria, Croația, România, referitoare la oportunitățile și provocările exploatațiilor agricole ca urmare a aplicării Strategiei de la Fermă la Consumator.

În încheierea întâlnirii, miniștrii au agreat ca recomandările formulate de Comisia Europeană privind obiectivele strategiei De la Fermă la Consumator, în cadrul Planurilor Strategice PAC, să fie considerate drept orientări fără caracter juridic obligatoriu.

Pagina 1 din 273