Agricultura (436)
Informare privind desfășurarea evenimentului virtual „O lume în tranziție: călătorie către un viitor durabil” în perioada 26 – 27 noiembrie 2020
Cu ocazia împlinirii a 10 ani de activitate a Programului comun pentru agricultură, securitate alimentară și schimbări climatice (FACCE-JPI), în perioada 26 – 27 noiembrie 2020, va avea loc evenimentul virtual „O lume în tranziție: călătorie către un viitor durabil”.
În acest context, s-a considerat oportună organizarea unui eveniment virtual, date fiind restricțiile impuse de pandemia COVID-19, cu scopul principal de a facilita participarea publicului avizat și interesat la dezbateri stiințifice de specialitate, la nivel înalt.
Evenimentul va reuni factorii de decizie politică, părți interesate și cercetători pentru a discuta despre necesitatea de a schimba modul în care producem alimentele, de a stabili prioritățile în domeniul științei și elaborării politicilor bazate pe cunoaștere.
Evenimentul va fi structurat după cum urmează:
- 26 noiembrie - conferința virtuală – EURACTIV- Sistemul Alimentar European: Tranziția către durabilitate și atenuarea schimbărilor climatice;
- 27 noiembrie - sesiune virtuală, dezbatere stiințifică – FACCE-JPI, rolul critic al științei: Să învățăm din trecut pentru a ține pasul cu provocările viitorului;
- 27 noiembrie - sesiune virtuală, de la știință la dezbateri politice - Știința, piatra de temelie a viitoarelor politici Europene: împreună pentru o Zonă de Cercetare Europeană Puternică.
Mai multe informații despre eveniment și detalii legate de înregistrare se regăsesc accesând adresa: https://faccejpi.net/10YearEvent.htm.
Informare privind posibilitatea de participare la Târgul internațional de produse alimentare „Terra Madre - Salone del gusto” Torino, 08 octombrie 2020 – aprilie 2021
În perioada 08 octombrie 2020 – aprilie 2021, la Torino, în Piemonte dar și în cele mai variate locații din lume, se va desfășura cea de-a 13°a ediție a Târgului internațional de produse alimentare „Terra Madre - Salone del gusto”.
Această manifestare denumită Mișcarea Slow Food, considerată de organizatori, ca fiind cel mai mare eveniment de acest gen din lume, se bucură de colaborarea cu Primăria orașului Torino, a Regiunii Piemonte și se desfășoară sub patronajul Ministerului Mediului și al Ministerului pentru Politici Agricole și Alimentare din Italia.
În acest an, date fiind restricțiile impuse de pandemia COVID-19, manifestarea va fi globală, fizică și digitală: complet reînnoită față de trecut. Timp de 6 luni, în cadrul manifestării se vor desfășura numeroase evenimente, sub formă de conferințe, forumuri, laboratoare, food-talk, care pot fi gratuite sau cu plată. Scopul final al organizatorilor este acela de a implica producători din lumea întreagă și de a lărgi rețeaua Slow Food, încurajând participarea de noi realități productive care respectă anumite criterii și care sunt detaliate în Anexa nr. 1, organizată pe tipologii de produse (produse de origine animală, cereale, făinuri și derivate, legume și fructe, ciocolată, cafea, ceai, infuzii și sare, vinuri, oțeturi, bere și băuturi super alcoolice).
Prezentăm, pe scurt, o parte din aceste criterii:
- Spațiile sunt destinate exclusiv producătorilor, nefiind prevăzută participarea agenților de vânzare;
- Produsele nu pot conține organisme modificate genetic (OMG);
- Ambalajele produselor trebuie să fie minime, ușor de desfăcut, biodegradabile și/sau reciclabile, iar tacâmurile, farfuriile, paharele folosite nu vor putea fi în niciun caz de plastic, ci biodegradabile sau din materiale naturale (lemn, sticlă, fibre naturale);
- Descrierea produselor expuse va trebui făcută în detaliu, pe etichete (ideală ar fi eticheta descriptivă) sau pe afișe expuse la stand.
Numeroase activități ale acestei ediții se vor desfășura, așadar, în format digital, (cele plasate în Torino și Piemonte putând fi urmărite în streaming), dar și fizic, cu standuri proprii ale producătorilor participanți. Pe portalul manifestării, în continuă actualizare, sunt disponibile toate evenimentele https://terramadresalonedelgusto.com/evento/.
Menționăm, de asemenea, că de-a lungul anilor au participat la acest mare eveniment, în diverse ediții, și o serie de producători români care, de altfel, fac parte din rețeaua Slow Food.
Participarea producătorilor interesați se poate realiza, în acest an, în 2 variante, respectiv:
1. în spațiul market place (vitrină digitală), disponibil la prețul de 500 euro + TVA pentru toată durata de 6 luni a evenimentului. Această vitrină virtuală este gândită ca un spațiu individual în care fiecare producător își va putea personaliza propria pagină pentru prezentarea și promovarea propriei societăți. Fiecare producător poate realiza un material tip broșură în format electronic. La cerere, organizatorii vor putea îndruma producătorii în legătură cu modalitățile de realizare a acestui material de prezentare.
2. în spațiul e-comerț, disponibil la prețul de 1300 euro + TVA, pentru toată durată de 6 luni a manifestării, care include și market place.
IMPORTANT: Candidaturile privind participarea în cele 2 modalități (market place sau e-comerț) pot fi depuse pe toată perioada de desfășurare a Salonului, așadar, din luna octombrie până în luna aprilie 2021. În acest moment organizatorii ne confirmă că tarifele rămân aceleași, indiferent de momentul înscrierii producătorului, însă nu exclud o actualizare a acestora, pe parcursul manifestării.
Pentru ambele modalități, procedura constă în contactarea organizatorilor la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., iar detalii suplimentare pot fi obținute pe site-ul https://terramadresalonedelgusto.com, cu opțiunea de a accesa versiunile în limbile engleză și italiană.
Pentru a facilita alegearea opțiunilor pentru producători, organizatorii pun la dispoziție câteva exemple de organizare, grupate pe categorii:
Biodiversitate
- realizarea unei grădinițe (școlare, comunitare, urbane, private);
- vizite la producătorii locali;
- piețe ale producătorilor locali;
Educație
- întâlnire/seminar cu producători sau chef locali;
- lecție de bucătărie cu un chef local;
- organizarea unei mese rotunde cu o tematică la alegere;
Advocacy
- organizare de întâlniri cu instituții locale ;
- lărgirea rețelei Slowfood și diversificarea colaborării în cadrul acesteia;
- organizarea sau participarea la manifestări publice și flashmob.
Parte integrantă a Salonului internațional Terra Madre va fi și sesiunea B2B tehnologic, intitulată Sustainability and Circular Economy for Food Tecnology, organizată de către Camera de Comerț din Torino și Union Camere Piemonte, în cadrul activităților rețelei Enterprise Europe Network, cofinanțate de Comisia europeană în vederea susținerii competitivității întreprinderilor mici și mijlocii. Momentul de lansare va fi intervalul 8-10 octombrie 2020, urmând ca până în luna aprilie a anului viitor B2B Terra madre Salone del Gusto să devină un eveniment permanent, cu sesiuni de întâlniri bilaterale și webinar dedicate unor tehnologii specifice (packaging sustenabil) sau teme transversale (marketing digital în sectorul alimentar sau oportunități viitoare de finanțare a sectorului agro-alimnetar). Până pe data de 2 octombrie la orele 17.00 este posibilă accesarea platformei dedicate de Enterprise Europe Network pentru a se înscrie la acest prim B2B, iar acreditarea poate fi făcută pe platforma dedicată https://gusto2020.b2match.io/.
Transmitem, atașat, fișa de prezentare a târgului internațional (Anexa nr. 2), în limba engleză, care cuprinde elemente suplimentare, precum și toate datele de contact ale organizatorilor.
Menționăm că oficiul consular se află în contact cu organizatorii manifestării și ar putea mijloci dialogul cu producătorii români doritori să participe la acest eveniment internațional.
Având în vedere importanța acestui eveniment și oportunitatea de publicitate la nivel global a produselor agricole și alimentare proprii, apreciem utilă și participarea producătorilor români din domeniu.
Solicitările de înscriere la acest eveniment vor fi comunicate atât organizatorului la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., cât și Direcției Generale Politici în Industrie Alimentară și Comerț pe adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Informare privind certificatul sanitar veterinar pentru exportul de carne de pasăre către Regatul Hașemit al Iordaniei
Ambasada României în Regatul Hașemit al Iordaniei ne-a informat că urmare a dialogului purtat între ANSVSA și autoritățile iordaniene competente, a fost agreat Certificatul sanitar veterinar pentru exportul de carne de pasăre în Regatul Hașemit al Iordaniei.
În acest context, vă facem cunoscut faptul că, toți operatorii economici interesați de exportul de carne de pasăre în Regatul Hașemit al Iordaniei, pot regăsi modelul de certificat pe site-ul oficial al ANSVSA la secțiunea Certificate sanitare veterinare pentru exportul produselor de origine animală în ţările terţe Uniunii Europene.
De asemenea, revenim cu rugămintea ca pentru a evita accesul la informații neconforme cu realitatea, în această perioadă și în contextul actual, este important să accesați informațiile care vă sunt necesare numai din surse sigure si directe (site-urile oficiale a ministerelor de profil).
În data de 31.08.2020 s-a publicat în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 792, Hotărârea Guvernului nr. 716/2020 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada martie – mai 2020 asupra sectorului apicol", cererea pentru ajutorul de minimis în sectorul apicol poate fi descărcată aici:
CERERE DE SOLICITARE A AJUTORULUI DE STAT pentru susţinerea activităţii crescatorilor din sectorul bovin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19
CERERE DE SOLICITARE A AJUTORULUI DE STAT pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul suin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19
Comunicarea Comisiei din data de 30 iunie 2020 pentru lansarea în contextul COVID -19 a două noi apeluri suplimentare de propuneri de programe de promovare a produselor agroalimentare în Uniunea Europeană și în țările terțe (https://ec.europa.eu/info
Pentru a sprijini sectorul agroalimentar în contextul crizei COVID-19, Comisia a lansat două noi cereri de propuneri pentru programe de promovare, pentru anul 2020. Aceste apeluri completează măsurile excepționale de sprijin specifice pieței, care au fost adoptate recent de Comisia Europeană.
Fructele și legumele, vinul, plantele vii, laptele și produsele lactate, precum și cartofii pentru procesare sunt sectoarele eligibile pentru sprijinul de promovare, în valoare de 10 milioane EUR (5 milioane EUR pentru programe multiple și 5 milioane EUR pentru programe simple).
Aceste apeluri vizează sectoarele cele mai afectate de criză. Programele de promovare vor trebui să fie puse în aplicare în UE sau în orice țară terță și pe o durată de un an.
Este pentru prima dată când Comisia lansează astfel de apeluri în mai multe sesiuni anuale, cauzate de perturbări grave ale pieței. În cazul de faţă, apelul a fost generat în contextul pandemiei COVID – 19, care a avut un impact semnificativ asupra filierelor agroalimentare specifice, în principal datorită schimbărilor rapide produse asupra pieţei produselor din sectorul agroalimentar, al modificărilor obiceiurilor de consum alimentar al populației şi asupra industriei de ospitalitate din întreaga UE.
Un apel este dedicat programelor „simple”, care pot fi depuse de una sau mai multe organizații din aceeași țară UE.
Alt apel este destinat programelor „multistat”, care pot fi depuse de cel puțin două organizații naționale din cel puțin două state membre sau de una sau mai multe organizații europene.
SCOPUL FINANŢĂRII
Campaniile de promovare a produselor agricole din UE sunt concepute pentru a deschide noi oportunități de piață pentru fermierii din UE și pentru industria alimentară mai largă, precum și pentru a-i ajuta să își dezvolte afacerile existente, îndeosebi pentru promovarea produselor atestate pe scheme de calitate.
Există două tipuri de acțiuni de promovare:
- cele administrate de asociații comerciale europene sau inter-comerciale și co-finanțate de UE;
- cele gestionate direct de UE însăși, cum ar fi ofensele diplomatice ale comisarului din țările din afara UE pentru dezvoltarea comerțului agroalimentar sau participarea la târguri și campanii de comunicare pentru promovarea produselor agricole din UE.
Normele politicii de promovare stabilesc modul în care finanțarea UE poate fi utilizată pentru inițiativele de informare și promovare în statele membre ale UE și în țările din afara UE.
Propunerile se transmit online până la termenul limită de 27 august 2020, ora 17.00 CET (Ora Europei Centrale) prin sistemul electronic.
Informaţii suplimentare pot fi accesate de asemenea, de pe Platforma Comisiei și site-ul MADR, din următoarele secţiuni:
- Portalul FINANȚĂRI ȘI LICITAȚII – PROMOVAREA PRODUSELOR AGRICOLE
- Decizia de punere în aplicare a Comisiei privind adoptarea Programului de lucru pentru 2020
- Programul de lucru pentru 2020
- GHIDUL SOLICITANTULUI – programe simple
- GHIDUL SOLICITANTULUI – programe multinaţionale
- Model de ACORD DE GRANT – programe simple cu un singur beneficiar
- Model de ACORD DE GRANT − programe simple cu beneficiari multipli
- Model de ACORD DE GRANT – programe multinaționale
- ORIENTĂRI PRIVIND PROCEDURA CONCURENȚIALĂ aplicată pentru selectarea organismelor de punere în aplicare
- https://ec.europa.eu/info/news/covid-19-commission-launches-two-additional-calls-promotion-programme-proposals-2020-jun-30_en.
- https://www.madr.ro/promovare-produselor-agroalimentare/campania-de-promovare-2020.html
Posibilitatea includerii Expoziției Internaționale „Săptămâna Verde 2021”, Berlin (R.F. Germania), în lista evenimentelor susținute de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri prin Programul de Promovare a Exportului 2021
Asociația pentru Promovarea Alimentului Românesc – APAR ne-a informat asupra faptului că, în perioada următoare, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (MEEMA) va derula proceduri care au ca scop includerea diferitelor evenimente în cadrul Programului de Promovare a Exportului (PPE) 2021. În acest context, se dorește întreprinderea demersurilor necesare ca Expoziția Internațională “Săptămâna Verde 2021”, să fie inclusă pe lista PPE 2021.
Expoziția Internațională “Săptămâna Verde 2021” va avea loc în perioada 15 – 24 ianuarie 2021, la Berlin (R. F. Germania), aflându-se la cea de a 86 a ediție.
Această expoziție reprezintă atât o platformă de afaceri, cât și un festival al tradițiilor gastronomice și folclorice cu impact mediatic de anvergură în Europa, cât și pe plan mondial. În anul 2020, i-au trecut pragul, 90.000 de vizitatori din domeniul comerțului, gastronomiei, alimentației și agriculturii, alături de peste 3.100 de reprezentanți ai mass-media din 75 de țări și 400.000 de vizitatori din 72 de țări.
Expoziția Internațională “Săptămâna Verde 2021” va fi organizată de Messe Berlin cu sprijinul Ministerului Federal al Alimentației și Agriculturii din R.F. Germania.
Participarea la acest eveniment facilitează deschiderea de noi orizonturi pentru schimburile comerciale și schimbul de experiență între reprezentanții țărilor participante, ținând cont că la acest eveniment, vor participa firme locale și internaționale din toate domeniile.
Conform Programului de Promovare a Exportului (PPE) derulat de MEEMA se pot înscrie în program doar societățile comerciale și cooperativele care îndeplinesc condițiile de eligibilitate stabilite prin H.G. nr. 296/2007 privind aprobarea Mecanismelor de derulare a acțiunilor din Programul de promovare a exportului, administrat de Ministerul Economiei și Comerțului, cu modificările și completările ulterioare, a căror consultare poate fi realizată accesând link-ul: http://imm.gov.ro/wp-content/uploads/2018/11/HG-296_2007.pdf.
La momentul depunerii dosarului de înscriere, compania care aplică NU trebuie să aibă datorii la bugetul de stat și bugetul local.
Operatorii economici eligibili își pot manifesta intenția de participare, la Expoziția Internațională “Săptămâna Verde 2021”, prin completarea tabelului de mai jos și transmiterea acestuia atât la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. ,până la data de 02 iulie 2020.
|
Nume operator economic |
CUI |
Nume și prenume Persoană de contact |
Telefon mobil |
Cod CAEN – activitate de producție (activitate principala sau secundara autorizata) |
*toate câmpurile sunt obligatorii
De asemenea, pentru informarea MADR, vă adresăm rugămintea de a transmite intenția dumneavoastră și la adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
În situația în care evenimentul Expoziția Internațională “Săptămâna Verde, 2021” va fi introdus în lista PPE, operatorii economici care au optat pentru participare, vor fi informați asupra procedurii de derulare a evenimentului, de către MEEMA.
Informații suplimentare ce vizează activitatea de export/ import de produse agro alimentare pe relația UE țările CCG (Consiliul de Cooperare al Țărilor din Golf), în contextul pandemiei COVID 19
Ambasada României în Statul Qatar ne-a informat că, în data de 2 iunie 2020, a avut loc webinarul cu tema: Reconsiderarea de către exportatorii din UE și importatorii din CCG a comerțului cu produse agro-alimentare în contextul pandemiei COVID -19.
Din discuțiile ce au avut loc pe duarata acestui webinar s-au concluzionat următoarele:
- a crescut cererea de produse agro-alimentare la nivelul țărilor membre CCG, preconizându-se o creștere de cca 25% în 2020 față de 2019;
- se constată o creștere a comerțului cu produse alimentare, în principal pentru produse proaspete sau bio;
- în condițiile în care consumatorii au devenit mai responsabili și mai selectivi, în ceea ce privește alegerea produselor agroalimentare pe care le achiziționează, a crescut ponderea criteriilor de selecție si anume: cele legate de siguranță și calitate (cu 46%), origine protejată/autentic/ organic(16%), în detrimentul celor legate de preț (7%) și inovație/ sustenabilitate (4%), atunci când vine vorba de selectarea produselor achiziționate de comercianții CCG pentru import;
- anumite rețele de hipermarketuri din zona CCG caută să-și diversifice sursele de aprovizionare, în paralel cu promovarea brandurilor (în condițiile în care consumatorii sunt mai atenți asupra sursei/ provenienței produselor, căutând alimente sigure);
- s-a constatat o creștere a cererii de produse de bază/ primare (pentru prepararea de mâncare la domiciliu), de materiale de curățenie și igienă, produse alimentare ambalate (în ambalaje de unică folosință) și electronice (pentru cei ce studiază sau lucrează la domiciliu);
- principalele categorii de produse agro-alimentare pe piața CCG sunt: cereale, brânză și produse din lapte, carne și produse din carne, fructe și legume, ulei de măsline, paste, biscuiți, ciocolată, hrană pentru bebeluși și nutrețuri pentru animale;
Pe parcursul discuțiilor s-a accentuat importanța armonizării în țările membre CCG a standardelor (cereri nutriționale, reguli de etichetare, etc) la importurile alimentare din UE. Participanții au apreciat că exporturile de produse agro-alimentare din UE pe spațiul CCG vor avea o tendință ascendentă și în perioada post pandemică, cu accent pe criteriile de calitate și igienă, concluzia fiind aceea că membrii lanțului de aprovizionare (exportatori, importatori/distribuitori și în unele cazuri guvernul), trebuie să intensifice cooperarea în direcția optimizării comerțului cu astfel de produse, adaptat noului context.
Din punct de vedere al competitivității pe piața CCG, după o analiză comparată a produselor agro-alimentare exportate de UE pe această piață, se apreciază că România este competitivă la: cereale, carne de oaie, nutrețuri pentru animale(lucernă), brânzeturi, conserve din legume și fructe și apă minerală.
De asemenea, revenim cu rugămintea ca pentru a evita accesul la informații neconforme cu realitatea, în această perioadă și în contextul actual, este important să accesați informațiile care vă sunt necesare numai din surse sigure și directe (site-urile oficiale a ministerelor de profil).
Citeşte mai mult ...
Responsabilitatea asupra conformității cu realitatea, legalităţii precum şi exactității datelor înscrise în documentele justificative, revine în întregime organismelor de inspecție și certificare.
RO-ECO-007 - OPERATORI ÎN AGRICULTURĂ ECOLOGICĂ CERTIFICAŢI DE SC ECOCERT SRL
RO-ECO-008 - OPERATORI ÎN AGRICULTURĂ ECOLOGICĂ CERTIFICAŢI DE SC ECOINSPECT SRL
RO-ECO-009 - OPERATORI ÎN AGRICULTURĂ ECOLOGICĂ CERTIFICAŢI DE BIOS SRL ITALIA - SUCURSALA ROMÂNIA
RO-ECO-015 - OPERATORI ÎN AGRICULTURĂ ECOLOGICĂ CERTIFICAŢI DE AGRECO R .F. GÖDERZ GMBH GERMANIA - SUCURSALA ROMÂNIA
RO-ECO-016 - OPERATORI ÎN AGRICULTURĂ ECOLOGICĂ CERTIFICAŢI DE BIOAGRICERT SRL ITALIA - SUCURSALA ROMÂNIA
RO-ECO-018 - OPERATORI ÎN AGRICULTURĂ ECOLOGICĂ CERTIFICAŢI DE AUSTRIA BIO GARANTIE GMBH ENZERSFELD SUCURSALA BUCUREȘTI
RO-ECO-021 - OPERATORI ÎN AGRICULTURĂ ECOLOGICĂ CERTIFICAŢI DE CERTROM SRL
RO-ECO-022 - OPERATORI ÎN AGRICULTURĂ ECOLOGICĂ CERTIFICAŢI DE ECOROISCERT ROMÂNIA
RO-ECO-023 - OPERATORI ÎN AGRICULTURĂ ECOLOGICĂ CERTIFICAŢI DE MIȘCAREA ROMÂNĂ PENTRU CALITATE
RO-ECO-024 - OPERATORI ÎN AGRICULTURĂ ECOLOGICĂ CERTIFICAŢI DE CERES ORGANIC CERT SRL
RO-ECO-025 - OPERATORI ÎN AGRICULTURĂ ECOLOGICĂ CERTIFICAŢI DE BIO CERT TRADIȚIONAL SRL
RO-ECO-026 - OPERATORI ÎN AGRICULTURĂ ECOLOGICĂ CERTIFICAŢI DE SC SRAC CERT SRL
RO-ECO-027 - OPERATORI ÎN AGRICULTURĂ ECOLOGICĂ CERTIFICAŢI DE TUV AUSTRIA ROMANIA SRL
Evenimentele importante din domeniul agricol ce se desfășoară anual, în statul Nebraska, SUA
Nebraska este unul dintre cele mai importante state din SUA, în domeniul agricol, situându-se pe locul al 3-lea la nivel național și pe primul loc la nivel mondial, în domeniul tehnologiilor de irigare bazate pe surse de energie regenerabile.
Anual, în acest stat se desfășoară evenimente în diverse domenii – economic, financiar, investițional, dintre care, două ar putea fi de interes major pentru operatorii economici din domeniul agroalimentar, din România, respectiv:
- OnRamp Agriculture Conference (Omaha, 9 iulie 2020) – eveniment axat pe domeniul inovației tehnologice în domeniul agricol;
- Husker Harvest (Grand Island, 15-17 septembrie 2020) – unul dintre cele mai mari evenimente la nivel mondial care constituie o bună interfață pentru domeniul agroindustrial din SUA și de pe continentul nord-american, în cadrul căruia pot fi urmărite demonstrații practice ale celor mai noi echipamente/tehnologii din acest domeniu.
Pentru potențialii participanți, detaliile privind aceste evenimente, pot fi obținute accesând link - urile:
https://onrampagricultureconference.com/, pentru evenimentul OnRamp Agriculture Conference
https://www.huskerharvestdays.com/en/Home.html, pentru evenimentul Husker Harvest Days, precum și la adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Solicitările de înscriere la aceste evenimente vor fi comunicate atât organizatorilor, cât și Direcției Generale Politici în Industrie Alimentară și Comerț, pe adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..


