Joi, 14 Noiembrie 2019 13:53

Întâlnirea ministrului Nechita-Adrian Oros cu membri ai conducerii Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Nechita-Adrian Oros va fi prezent vineri, 15 noiembrie 2019, la întâlnirea cu membri ai conducerii Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt, din localitatea Izbiceni, județul Olt, în incinta Căminului Cultural Tudor Gheorghe, începând cu orele 16:00.

În cadrul discuțiilor vor fi abordate teme de actualitate și interes major pentru sectorul agricol românesc, precum: formele naționale de sprijin destinate fermierilor, Planul Național Strategic în contextul noii Politici Agricole Comune 2021-2027, subvențiile APIA, noi programe de sprijin pentru fermieri, piețe de desfacere pentru micii producători, viitorul fermelor de familie, rolul formelor asociative, finanțarea și creditarea micilor fermieri, stadiul fondurilor europene din actualul PNDR 2014-2020 și redistribuirea sumelor rămase din sub-măsurile neaccesate către alte sub-măsuri.     

Menționăm că accesul mass-media la această întâlnire este permis.