Duminică, 17 Februarie 2019 10:05

Schimburile comerciale în domeniul agroalimentar cu Republica Iran în remarcabil progres

  • În șase luni vor fi exportate circa 800.000 ovine.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că, datorită eforturilor diplomatice și ale Guvernului României din ultima perioadă, a fost deschisă piața de export pentru ovine cu Republica Iran. Astfel, în ianuarie 2019 a fost agreat modelul de certificat de export între Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor din România (ANSVSA) și Organizația Veterinară a Iranului, fiind deblocate exporturile de carne de oaie și ovine în viu către Iran.  

În acest context, în data de 4 februarie 2019 a intrat în Iran primul transport de 20 tone de carne de oaie din România, acesta fiind doar începutul unui contract cu un potențial mare de dezvoltare. Exportatorul, o societate comercială din Bacău, va continua colaborarea cu agenții economici din Iran, purtându-se discuții despre alte transporturi, terestre sau pe cale aeriană, în perioada următoare fiind estimat a se exporta o cantitate de cca. 1000 tone lunar.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale salută această reușită, în contextul unei cereri foarte mari existente la nivelul Iranului, de carne de ovine și ovine în viu și în continuă creștere, într-un domeniu în care țara noastră dispune de ample posibilități.
Discuțiile între oamenii de afaceri români și companiile din Iran interesate de o astfel de colaborare se află într-un stadiu foarte avansat, iar în termen de șase luni, agenții economici din Romania vor trimite la export în Iran un efectiv de aproximativ 800.000 ovine, dintre care 200.000 vor fi trimise în țara de destinație de o societate comercială din București, iar restul de către o companie din județul Timiș.

Facem precizarea că autoritățile iraniene lucrează în această perioada cu ANSVSA la deblocarea importurilor și pentru bovine.