COMUNICAT DE PRESĂ
La Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a avut loc prima întâlnire cu partenerii sociali pentru dezbaterea viitoarei Politici Agricole Comunitare, 2014-2020
Luni, 10 mai 2010, reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale s-au întâlnit, la sediul instituţiei, cu partenerii sociali, pentru a dezbate proiectul privind posibila configuraţie a Politicii Agricole Comune după 2013, din perspectiva României.
Discuţiile au vizat dinamica şi structura bugetului Politicii Agricole Comunitare (PAC), viziunea viitoarei PAC după 2013 în Statele Membre şi poziţia României în ceea ce priveşte PAC. Au răspuns invitaţiei de participare, adresată de ministrul Mihail Dumitru, 13 organizaţii şi federaţii sindicale şi patronate, din cele 38 invitate, şi anume: AGROSTAR, LAPAR, VINROM, ROMALIMENTA, ROMPESCARIA, Confederaţia Sindicală Naţională Meridian, Patronatul Viei şi Vinului – PNVV, Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui – APRIL, Patronatul Român al Cărnii de Porc – PRCP, Asociaţia Generală a Crescătorilor de Taurine din România – AGCTR, Organizaţia de pescari „Delta Dunării”, Federaţia Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr.
În cadrul dezbaterilor, specialiştii MADR au subliniat că este nevoie de o nouă Politică Agricolă, care să poată răspunde principalelor provocări pe termen mediu şi lung, printre care:
- cererea tot mai crescută pentru alimente, în contextul creşterii previzibile a populaţiei,
- vulnerabilitatea agriculturii europene la schimbările climatice,
- aşteptările tot mai mari ale consumatorilor în ceea ce priveşte calitatea alimentelor şi siguranţa acestora,
- depopularea rurală (îmbătrânirea populaţiei şi abandonarea fermelor).
Dezbaterile la nivel european vizează atât bugetul, cât şi arhitectura viitoarei PAC. Astfel, în ceea ce priveşte bugetul, există două curente de opinie: pe de o parte statele membre care doresc o reducere semnificativă a bugetului alocat agriculturii europene (ex. Danemarca, Suedia, Olanda, Malta) şi pe de altă parte ţările care doresc o ajustare a PAC fără schimbări bugetare semnificative (Franţa, Spania, Bulgaria, Polonia, România etc.)
În ceea ce priveşte România, proiectul elaborat de MADR susţine menţinerea unui buget adecvat care să asigure un nivel de trai decent fermierilor, menţinerea specificaţiilor zonelor rurale, a modelului european de agricultură şi a tradiţiilor locale şi menţinerea finanţării din bugetul comunitar şi naţional, cu finanţarea proiectelor majore preponderent din bugetul comunitar.
Referitor la viitoare arhitectură a PAC, România este adepta sistemului actual, cu doi Piloni, dar, ca element de noutate, analizează posibilitatea introducerii plăţilor pe suprafaţă din Axa 2 din PNDR în Pilonul I (plăţi pentru zone defavorizate). De asemenea, pentru Pilonul I, experţii MADR vizează renunţarea la referinţa istorică pe baza căreia s-a stabilit nivelul actual al plăţilor directe şi reconsiderarea rolului fermelor mici şi mijlocii (până la 5 ha).
Pentru Pilonul II – Dezvoltare rurală, poziţia României include identificarea unor măsuri noi de sprijin care să stimuleze comasarea terenurilor, încurajarea dezvoltării activităţilor economice neagricole din rural şi contracararea efectelor schimbărilor climatice.
Pe de altă parte, reprezentanţii partenerilor sociali susţin că vulnerabilitatea agriculturii româneşti poate fi tocmai structura fermelor mici, care nu au rezultate competitive. Reprezentanţii federaţiilor şi asociaţiilor sunt de părere că acestea ar trebui să se asocieze şi, în acest fel, să fie incluse în categoria fermelor mari. Totodată, fermierii români trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi şi să aibă acelaşi statut ca fermierii europeni. În privinţa bugetului viitoarei Politici Agricole Comunitare, partenerii sociali susţin păstrarea subvenţiilor, ca sprijin financiar, aceştia considerându-le vitale pentru sectorul agricol.
În finalul dezbaterilor, participanţii au fost de acord cu faptul că România trebuie să aibă o viziune coerentă pe termen mediu şi lung şi să fie activă în procesul decizional al viitorului PAC. În acest sens, MADR a invitat, încă o dată, partenerii sociali, să îşi exprime punctele de vedere şi pe site-ul Uniunii Europene dedicat dezbaterii publice a viitorului PAC, care are un link şi pe pagina web a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (Dezbaterea publica privind Viitorul PAC dupa 2013) .
Biroul de presă al MADR
Data publicarii: 11-05-2010 |