Miercuri, 19 Decembrie 2018 14:52

Participarea ministrului Petre DAEA la întâlnirea ministerială privind problematica controlului și a eradicării PPA în Uniunea Europeană

La invitația comisarilor europeni Vytenis Andriukaitis și Karmenu Vella adresată miniștrilor agriculturii și mediului din statele membre, Petre DAEA a participat la o întâlnire privind problematica controlului și a eradicării Pestei Porcine Africane în Uniunea Europeană. Evenimentul a avut loc la Bruxelles în data de 19 decembrie 2018.

Controlul și eradicarea Pestei Porcine Africane (PPA) în Uniunea Europeană este o prioritate la nivel european, reprezentând un risc major pentru sectorul agricol cu consecințe negative importante pe termen lung asupra populația de mistreți. În 2014, boala era limitată din punct de vedere geografic în partea de est a UE, iar la acest moment este prezentă în 10 state membre. Pe baza informațiilor tehnice și științifice se poate afirma ca evoluția epidemiei este legată de rolul crucial al mistreților al răspândirii și menținerii bolii în UE.

Măsurile luate la nivelul Comisiei Europene includ coordonare politică, acțiuni legislative constante, audit tehnic și cooperare tehnică, acțiuni legate de știință și cercetare, sprijin financiar, cooperare internațională.   

În intervenția sa, ministrul Petre DAEA a făcut un scurt istoric al prezenței virusului PPA în România, afirmând că toate autoritățile statale sunt implicate în gestionarea acestei boli.   România, ca și alte State Membre afectate de PPA, este interesată de orice dezbatere privind eradicarea și răspândirea PPA, care poate genera soluții pentru administrație, fermieri și pentru administratorii fondului cinegetic.

De asemenea, rolul cercetării este foarte important în lupta cu acest virus: ”Cercetarea, căutarea soluțiilor în domeniul cercetării este o cale pe care trebuie s-o urmăm. Cel mai mare rău ar fi acela să nu vorbim despre această boală, să nu discutăm despre această boală, să nu ne conectăm efortul și să nu facem transferul de informații, ar fi cel mai mare rău. De aceea, vreau să mulțumesc Comisiei pentru tematica zilei, pentru tiparul de discuție, dar mai ales pentru sprijinul pe care l-a dat României la timpul potrivit atunci când în Consiliul de miniștri aceeași voce ca și astăzi prezenta pericolul iminent și situația deosebită din România, cerând sprijin țărilor din Uniunea Europeană, folosind experiența unora care au avut această molimă și vreau să mulțumesc tuturor acelora care au trimis specialiști în România”, a subliniat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

În încheiere, ministrul DAEA a afirmat că România și-a propus abordarea subiectului PPA în cadrul Conferinței la nivel înalt privind bolile transfrontaliere organizată pe perioada Președinției române a Consiliului UE, în perioada 09 -11 iunie 2019, la București, în așa fel încât să se conecteze forțele cunoașterii, cercetarea, oamenii de știință și experiența practică.