Joi, 21 Decembrie 2017 09:24

Acțiune caritabilă la nivelul Ministerului Agriculturii

Petre Daea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, va dona astăzi, 21 decembrie 2017, peste 1000 de perechi de ciorapi de lână unor centre pentru îngrijire a persoanelor vârstnice din județele Călărași, Giurgiu și Ialomița.

În spiritul sărbătorilor de iarnă, ministrul împreună cu angajații din MADR au achiziționat, din mai multe județe ale țării (Sibiu, Bistrița-Năsăud, Maramureș) șosete de lână croşetate manual. Prin acest demers, ministrul își dorește să le facă o mică bucurie în prag de Crăciun, persoanelor vârstnice aflate în centrele de îngrijire de la Oncești (GR), Ciocănești (CL), Slobozia, Balaciu (IL).

Această acțiune face parte din Campania "Alege oaia!” și are ca scop încurajarea și promovarea micilor producători locali.