Joi, 09 Februarie 2017 18:19

COMUNICAT DE PRESĂ

Pentru corecta informare a fermierilor, în ceea ce privește asigurarea plăților subvențiilor de către Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA), Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale face următoarele precizări:

Pentru anul de cerere 2016

La data de 28 ianuarie 2017, 8.174 de ferme din județele Alba, Sălaj, Hunedoara, Olt,    Caraș-Severin, Cluj, Bistrița-Năsăud, Dolj se aflau în întârziere în privința controlului pe teren. Pentru aducerea la zi și crearea posibilității de finalizare a controlului clasic, etapă obligatorie pentru acordarea sumelor de către APIA, au fost detașați de la alte centre județene 262 specialiști cu atribuții de control pe teren, în județele menționate.

Ca urmare a acestei măsuri, în momentul de față numărul fermelor rămase pentru control a fost redus la 174. Astfel, controlul poate fi încheiat până la data de 15 februarie, urmând a se proceda la etapele tehnice care urmează, respectiv introducerea rapoartelor de control în sistemul informatic.

Au avut loc două întâlniri de lucru cu dezvoltatorul de soft privind îmbunătățirea aplicației, astfel reușindu-se reducerea termenelor de livrare a funcționalităților în cadrul aplicației pentru demararea plăților finale aferente anului 2016, în sectorul vegetal și zootehnic. Aceste etape premergătoare au facilitat reducerea termenului de acordare a subvențiilor, astfel încât în luna martie să înceapă plățile.

Au fost elaborate și postate pe site pentru dezbatere publică trei proiecte de Hotărâre de Guvern (HG) care se află în verificare la ministerele avizatoare, respectiv:

  • HG pentru aprobarea sprijinului financiar excepțional cu caracter temporar care se acordă producătorilor agricoli din sectorul fructe şi legume
  • HG pentru aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor naționale tranzitorii şi schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic, precum şi pentru stabilirea cuantumului acestora, pentru anul 2016 (ANTZ și SCZ)
  • HG privind stabilirea pentru anul de plată 2016 a cuantumului ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul vegetal pentru culturile amplasate pe teren arabil. (ANT1)

Prin ordinul MADR nr.3/11 ianuarie 2017 au fost aprobate cantitățile de motorină aferente trimestrului III 2016. Valoarea totală a ajutoarelor este 119,1 milioane lei, fiind în întregime încasată de beneficiari.

Pentru motorina aferentă trimestrului IV al anului 2016, centrele județene ale APIA au obligația să întocmească și să transmită centralizatoarele la sediul central, până în data de 17.02.2017. Acestea vor fi comunicate către MADR în data de 20.02.2017, în vederea aprobării cantităților de motorină aferente ultimului trimestru al anului 2016.

Pentru anul 2017

In acest moment, se află în pregătire campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2017.

Prin Ordinul MADR nr.18 din 3 februarie 2017 s-a stabilit modalitatea de coordonare a implementării schemelor de plăți directe şi a ajutoarelor naționale tranzitorii care se aplică în agricultură la nivelul MADR şi al APIA, astfel:

  • 1 martie - 15 mai 2017, sesiunea de depunere/primire cereri unice
  • 1 iunie – 1 iulie 2017, efectuarea controlului administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plată, eșantionarea acestora și transmiterea eșantioanelor
  • 1 iulie – 1 octombrie 2017, controlul la fața locului, pentru cererile unice de plată eșantionate la controlul în teren
  • 15 octombrie 2017, plata avansului pentru campania 2017
  • 1 decembrie 2017 – 31 martie 2018, plata regulară a subvențiilor aferente anului de cerere 2017

De asemenea, se află în elaborare ordinul pentru formularul de cerere aferent campaniei 2017, astfel încât toți fermierii din baza de date a APIA să primească invitații pentru a depune cererile de plată cu respectarea perioadei de depunere a acestora, respectiv 1 martie -15 mai 2017.