Joi, 28 August 2014 14:42

COMUNICAT DE PRESĂ

În ședința Guvernului din data de 28 august 2014 a fost adoptată Ordonanţa de modificare și completare a Ordonanței de urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice.

Astfel, se creează cadrul instituţional pentru stabilirea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor la organismele de inspecţie şi certificare aprobate de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru a desfăşura activitate în sectorul agricultură ecologică, având în vedere prevederile Regulamentului (CE) nr. 834/2007 şi ale Regulamentului (CE) nr. 889/2008.

Proiectul a fost motivat, pe de o parte, de faptul că folosirea frauduloasă a termenilor de „ecologic”, „biologic”, „organic” sau a abrevierilor acestora, precum „bio”, „eco”, ca mărci comerciale sau practici de utilizare, inclusiv pe eticheta produsului, materiale publicitare şi documentele comerciale, poate induce în eroare consumatorul, acestea nefiind obţinute în conformitate cu regulile de producţie ecologică.

Pe de altă parte, au fost constatate cazuri frecvente de nerespectare de către organismele de inspecţie şi certificare pentru domeniul agriculturii ecologice, a prevederilor legislaţiei comunitare, pentru care Comisia Europeană a solicitat ca România să ia măsurile necesare pentru asigurarea trasabilităţii produselor ecologice în toate stadiile de producţie, procesare şi distribuţie.

Având în vedere aceste aspecte, s-a decis că se impune stabilirea unui sistem de sancţiuni asupra organismelor de inspecţie şi certificare care nu respectă obligaţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.

Implementarea măsurilor va asigura îmbunătățirea activității din sectorul de agricultură ecologică pe toată filiera, de la producătorul agricol până la utilizatorul final.

Mai multe din această categorie: « COMUNICAT DE PRESĂ COMUNICAT DE PRESĂ »